Iubire vs. Familie

 Articol semnat nime-n drum şi plin de praf

Al treilea articol. Şi o temă cam grea.

Voi ce-aţi alege din cele două? Grea decizie, aşa-i? Ce-aş alege eu? Familia, indiferent de cât de mare e iubirea. Iubirea e trecătoare, însă familia, rudele parcă nu sunt aşa trecătoare.

Înainte de a pătrunde şi a scrie câteva rânduri despre acestă temă, vreau să fac o mică precizare. Nu vreau ca prin ceea ce scriu să fac dezbinare în lumea aceasta. Nu vreau sa critic pe nimeni, pentru că nici eu dacă aş fi în locul lor nu ştiu dacă aş face ceva mai bun. Eu scriu despre ceea ce văd, despre ceea ce este. Scriu cu speranţa că poate ajută pe cineva ceea ce am aşternut aici. Poate rândurile mele vor face lumea aceasta mai bună. Sincer, mi-aş dori să o văd mai bună. Şi nu numai lumea gay, ci toată lumea.

Să revenim la tema despre care vreau să scriu. Să imaginăm următorul scenariu. O mică paranteză, nu sunt nici absolvent de teatru şi nici de jurnalism, aşa că sper să îmi iasă bine scenariul. Două persoane, doi ei, dacă îmi este permis. Am să îi botez A şi Z, aiurea, fără nicio legătură. Pur şi simplu, prima şi ultima literă din alfabetul latin. A se află într-un oraş, unde lucrează. Familia lui este însă din alt oraş. El a venit aici acum câţiva ani, a făcut o facultate aici şi a avut norocul să îşi găsească un loc de muncă. Z este din alt oraş. S-au cunoscut, au vorbit, s-au văzut în poze, se plac, s-au îndrăgostit. E greu. Sunt departe unul de altul. Ar vrea sa fie împreună. Însă e o problemă. A nu are familia în oraşul unde stă, deci nu e nevoie să se ascundă. Z, însă, stă cu părinţii şi e mai greu să le explice ce şi cum. Mai ales, dacă aceştia sunt puţin înguşti în gândire. În aceste condiţii, Z are de luat o hotărâre grea. Să-şi părăsească familia, pentru a trăi lângă iubirea lui, sau să renunţe acum la ea, până când îşi va pune la punct cariera şi va putea să se gospodărească singur.

Scenariul, fără dar şi poate, e unul absolut de real. Sunt siguri că există mulţi A şi Z, care să se regăsească în această poveste. Numai voi ştiţi prin câte aţi trecut, câte aţi îndurat, câte lacrimi aţi vărsat pentru că nu aţi putut fi alături de cel pe care îl iubiţi.

Ceea ce scriu în continuare, este utopic, ideal. Ce-aş face dacă aş fi A? Aş face tot posibilul ca Z să nu îmi simtă lipsa. Asta înseamnă mesaje, vorbit la telefon sau pe vestitul Messenger etc. Nu aş vrea să renunţe la şcoală, la familie pentru mine, chiar dacă îl iubesc mult. Aş aştepta până când marea va fi foarte liniştită, valurile foarte mici. Atunci, i-aş propune să încercăm ceva, să stăm împreună. Ştiu că îi va fi greu să fie departe de ai lui şi cu siguranţă, aceştia nu îl vor mai vedea cu aceiaşi ochi dacă se va duce pe la ei. Pentru mine, A, familia şi cariera sunt importante şi nu aş vrea ca peste ani Z să mă înjure pentru că trebuie să munească mult pe bani puţini, pentru că trebuie să se chinuie.

Ce-aş face dacă aş fi Z? Evident, în gândul meu ar fi să plec, să fiu cu el. Şi totuşi, parcă nu aş vrea să renunţ la ai mei. Îmi este greu. Dar dacă A, mi-ar fi mai aproape ar fi mult mai bine. Şi îmi este, doar ne iubim mult. Aşa am să reuşesc să îmi fac o carieră. Să termin o şcoală. Poate mă va ajuta să îmi găsesc un loc de muncă în oraşul unde e A. Vom munci amândoi şi ne vom aranja cuibuşorul nostru aşa cum vrem. Dacă flacăra iubirii se va stinge, asta este. Nu am să mă omor din asta. Am să plâng, îi voi avea pe ai mei lângă mine, nu voi fi chiar aşa singur, cu toate că, lor, nu le pot vorbi deschis pentru că ar rămâne şocaţi. Dar totuşi ei au grijă de mine şi asta mă face să nu mă simt aşa singur.

Desigur tot ce am scris este ireal. În realitate, Z pleacă de acasă, în ciuda opoziţiei familiei lui. Se mută la A. O duc greu până când Z îşi găseşte un loc de muncă. Şi mai greu va fi, pentru Z de data aceasta, când A îşi va găsi pe altcineva. Va trebui să se mute singur. Va fi foarte greu pentru el. A riscat mult pentru iubire, a renunţat la familie, carieră şi acum e singur. Ce să facă?

Poate sunt de modă veche pentru că pun familia şi cariera înaintea iubirii. Poate mulţi mă vor critica. Poate unii au avut noroc şi se înţeleg şi între ei şi cu familia. Sunt şi cazuri fericire, însă puţine.

Ideea ce trebuie reţinută din rândurile mele e să nu renunţi la familie şi carieră pentru iubire. Când spun carieră mă refer la şcoală, loc de muncă. Chiar dacă pe termen scurt astea nu contează, pe viitor ai să îmi dai dreptate, dragă cititorule, că sunt importante. Şi ai să regreţi că te-ai lăsat dus de valurile iubirii.

Să auzim numai de bine. Un nimeni… un nime-n drum şi plin de praf.