Persoanele LGBT

          Acronimul LGBT, cu pronunţia preluată din limba engleză, vine de la cuvintele Lesbiene, Gay, Bisexuali & Transgenderi, fiecare dintre aceşti termeni definind un grup social minoritar sub aspectul orientării sexuale sau, după cum se va vedea, al identităţii de gen.

          Lesbienele şi bărbaţii gay[1] sunt persoane atrase emoţional de alte persoane de acelaşi sex şi care stabilesc legături afective durabile cu acestea. Persoanele bisexuale sunt atrase emoţional de membri ai ambelor sexe, stabilind legături afective durabile cu partenerii lor indiferent de gen. Particularitatea acestor grupuri sociale este “orientare sexuală”, termen special stabilit pentru a sublinia faptul că nu este vorba despre o alegere, ci despre o condiţie existenţială.

          Persoanele transgender sunt acele persoane care au sentimentul că identitatea lor de gen este diferită de anatomia dobândită prin naştere. Este vorba despre persoane care din punct de vedere anatomic au un anumit sex, dar a căror dezvoltare psiho-afectivă, având resorturile bio-chimice încă din faza intrauterină, corespunde celuilalt gen. Termenul transgender include pe de o parte persoanele transsexuale, care încep procedurile medicale de schimbare de sex, iar pe de altă parte persoanele travestite, care, deşi au sentimentul naturii anatomice neconforme, nu iniţiază procedurile medicale. Transsexualii pot avea o orientare heterosexuală, homosexuală sau bisexuală.

          Orientarea sexuală şi identitatea de gen sunt două probleme diferite pentru fiecare individ în parte. Spre deosebire de transgenderi, sentimentul de apartenenţă sexuală al persoanelor gay este conform cu natura lor anatomică. Astfel, lesbienele consideră că aparţin sexului feminin, iar bărbaţii gay consideră că aparţin sexului masculin. Persoanele gay nu îşi doresc nici schimbarea de sex şi nici nu vor să trăiască asemenea unei persoane de sex opus sau să îşi asume un astfel de rol social.

          Cercetările efectuate au demonstrat că orientarea sexuală nu reprezintă o alegere, ci este determinată de cauze prioritar bio-chimice prezente încă din etapele de dezvoltare ale fătului şi continuate apoi în mod natural pe parcursul copilăriei şi al adolescenţei.[2] Orientarea sexuală capătă contur destul de devreme, în adolescenţă devenind un fenomen psiho-afectiv relevant.

“Orientarea adolescenţilor gay sau lesbiene nu constituie pur şi simplu o etapă prin care trec aceşti tineri. Bell, Weinberg şi Hammersmith au concluzionat că orientarea sexuală se formează până la adolescenţă - chiar dacă tânărul nu este activ din punct de vedere sexual. Abia atunci [la adolescenţă] tinerii trec prin conflicte importante, înţelegând cine sunt, gestionând reacţiile negative venite din partea celorlalţi şi căutând să se adapteze social… «Homosexualitatea din adolescenţă, şi în mod special sentimentele pronunţate de orientare homosexuală, nu pot fi privite ca o stare trecătoare… [Homosexualitatea] are rădăcini atât de adânci, încât ea continuă ca orientare permanentă la maturitate» [concluzionează Bell şi colegii lui]. [Altfel spus] homosexualitatea are rădăcini tot atât de adânci ca şi heterosexualitatea.”[3]

          Analiza de mai sus, efectuată în anul 1981 în Statele Unite şi inclusă într-un Raport din 1989 al Guvernului American, a fost confirmată de cercetările ulterioare în domeniul endocrinologic. Amănunte cu privire la parcursul biologic al unui individ din punctul de vedere al sexualităţii sale se găsesc în fiecare tratat elementar de endocrinologie[4], dar nu aici este locul pentru mai multe amănunte, altele decât cele deja menţionate. În Raportul Guvernului American, din care s-a citat mai sus, se mai afirmă:

 

“Homosexualitatea nu este o afecţiune mentală sau o boală. Este o formă de expresie naturală şi sănătoasă a sexualităţii umane. În 1935, Sigmund Freud scria că «Homosexualitatea… nu este un viciu, nu este o degradare şi nu poate fi clasificată ca afecţiune mentală.» În 1973, Asociaţia Americană de Psihiatrie a scos homosexualitatea de pe lista afecţiunilor psihice, iar în 1975 Asociaţia Americană de Psihologie a cerut ca în regim de urgenţă toţi medicii lucrând în domeniul sănătăţii mentale să renunţe să mai asocieze homosexualitatea bolilor mentale.”[5]

          Ca urmare a mişcărilor pentru drepturile civile care au avut loc în a doua jumătate a secolului trecut, societatea americană a devenit treptat tolerantă. În anii ’70 şi ’80 au fost înlăturate legile de discriminare pe criteriul orientării sexuale şi au fost scoase din codurile penale legile care condamnau relaţiile sexuale şi concubinajul (uniunea consensuală) dintre persoanele de acelaşi sex. La sfârşitul anului 1973, în urma cercetărilor şi studiilor efectuate, Asociaţia Americană de Psihiatrie a eliminat homosexualitatea de pe lista afecţiunilor mentale[6]. În 2001, conform statisticilor efectuare, Asociaţia a declarat că un procent cuprins între 5 şi 10% din populaţia generală este compus din gay şi lesbiene[7], aici intrând probabil şi persoanele bisexuale sau transgender.

          Motivul pentru care în trecutul recent homosexualitatea era interpretată ca afecţiune mentală sau ca opţiune personală, perversitate, era că din punct de vedere strict anatomic între parteneri există o evidentă incompatibilitate naturală. Însă cercetările psihologice şi cele din domeniul endocrinologic au arătat că în plan psiho-afectiv există o compatibilitate la fel de evidentă şi de data aceasta naturală, în virtutea dezvoltării bio-chimice a indivizilor. Poate fi vorba despre o neconcordanţă a palierelor de evoluţie, dar în nici un caz de o afecţiune mentală şi cu atât mai puţin de o opţiune personală. Bolile mentale au un caracter distructiv sau autodistructiv, spre deosiebire de homosexualitate care, dimpotrivă, face posibilă dezvoltarea abilităţilor afective şi care crează premisele unor procese afective.

          Persoanele LGBT vin dinspre toate background-uri etnice. Ponderea etnică a unei societăţi este reflectată în ponderea etnică a comunităţii LGBT parte a acelei societăţi. De asemenea, prezenţa persoanelor LGBT este constantă în timp. Cu privire la numărul indivizilor LGBT într-un spaţiu cultural determinat, a se vedea nota de subsol 7.

---

[1] Cuvântul “gay” are un dublu înţeles în limba română, ca şi în limba engleză, o dată fiind folosit ca sinonim pentru cuvântul “homosexual”, apoi definind persoanele de sex masculin de orientare homosexuală. Expresia “bărbaţi gay” este preluată şi tradusă din limba engleză, unde prin expresia “gay men” se face referire la bărbaţii de orientare homosexuală şi nu la persoanele gay per ansamblu.

[2] C. Dumitrache, B. Ionescu, A. Ranetti - “Elemente de diagnostic şi tratament în endocrinologie”, Editura Naţional, 1997, p. 556 - 565.

[3] Report of the Secretary’s Task Force on Youth Suicide. Volume 3: Prevention and Interventions in Youth Suicide, U.S. Department of Health & Human Services - Public Health Service - Alcohol, Drug Abuse, and Mental Health Administration; January 1989; p. 119 - 120, 121 (3-114 _ 3-115, 3-116). Cu privire la formarea orientării sexuale până la adolescenţă, psihologii Bell, Weinberg şi Hammersmith (citaţi în Raport) au constatat, în urma interviurilor întreprinse, că persoanele LGBT au încă din copilărie un comportament atipic şi neconform cu rolul atribuit de societate lor - băieţilor, respectiv fetelor. Cercetătorii americani au observat că bărbaţii gay şi lesbienele care au participat la studiu tind să fi avut în copilărie roluri sociale atipice, care nu erau conforme aşteptărilor, în vreme ce persoanele heterosexuale tind să fi avut în copilărie roluri sociale tipice genului lor. (Pentru detalii, a se vedea Raportul.)

[4] C. Dumitrache, B. Ionescu, A. Ranetti - “Elemente de diagnostic şi tratament în endocrinologie”, Editura Naţional, 1997, p. 556 - 565.

[5] Report of the Secretary’s Task Force on Youth Suicide. Volume 3: Prevention and Interventions in Youth Suicide, U.S. Department of Health & Human Services - Public Health Service - Alcohol, Drug Abuse, and Mental Health Administration; January 1989; p. 120.

[6] Clendinen, Dudley & Nagourney, Adam - Out for Good. The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, Touchstone Rockefeller Center, New York, 2001, p. 199.

[7] Inklusiv, nr. 3-4, septembrie-octombrie 2005, p. 36. De-a lungul anilor, în statele Europei şi ale Americii de Nord, precum şi în Australia, s-au efectuat mai multe astfel de cercetări. Procentul maxim al persoanelor gay din totalul populaţiei fiind de 10%, iar procentul minim dat vreodată publicităţii fiind de 2,5%, în acest ultim caz cu excluderea clară a persoanelor bisexuale sau transgender. De asemenea, cercetătorii au subliniat că legislaţia sau cultura unei societăţi nu au un impact direct asupra orientării sexuale a persoanelor, ci asupra felului în care aceştia îşi declară orientarea. Dacă în statele democratice oamenii nu au probleme în a-şi preciza liber orientarea sexuală, în statele teocratice sau cu regimuri totalitare - cum sunt statele islamice - nu există persoane care să-şi declare orientarea homosexuală sau bisexuală. Cu privire la procentaj, mai poate interveni un al doilea factor, tot de natură socială, care este repartiţia neuniformă a reprezentanţilor unui grup social pe suprafaţa unui anumit areal. Fenomenul migraţiei şi cel al liberei circulaţii a persoanelor au efecte în acest plan. (Hyde, DeLamater, Byers - Understanding Human Sexuality, p. 395 - 397)