Codul familiei, art. 25 şi 26, garantează egalitatea juridică între soţi în cadrul legăturii lor consemnate oficial: părţile au “drepturi şi obligaţii egale în căsătorie” şi “hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria”.
Codul familiei, art. 27, oferă libertate părţilor să stabilească de comun acord numele de familie pe care urmează să-l poarte. Dreptul la stabilirea numelui este un drept fundamental, dar care nu poate fi acordat decât prin căsătorie, nu şi prin parteneriatul civil. Din acest motiv, organizaţiile pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT militează pentru contractul de căsătorie şi nu pentru parteneriatul civil.
Codul penal, art. 210 alin. 1, statuează că “fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă”. Persoanele LGBT reprezintă un grup social vulnerabil în mod special din cauza sentimentelor de aversiune îndreptate împotriva lor, astfel încât expunerea la ameninţări sau şantaje este mai ridicată decât în cazul oricărui alt grup social. Lipsa securităţii persoanelor LGBT şi a partenerilor acestora rezultă chiar din această prevedere legală. Tocmai persoanele cele mai îndreptăţite să invoce acest text de lege sunt excluse. Pentru multe dintre persoanele gay, ameninţările reprezintă fenomene desfăşurate cu regularitate în viaţa lor şi care sunt cu atât mai cumplite în momentul în care actul de ameninţare se îndreaptă înspre partener. Ameninţarea este adesea însoţită de şantaj.
Codul penal, art. 211 alin. 1, şantajul: “constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.”
La alin. 2 se precizează: “când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani”.
De regulă, actele de şantaj care sunt îndreptate împotriva partenerilor de acelaşi sex sunt: dezvăluirea orientării lor sexuale în situaţii de pe urma cărora ar avea de suferit; proferarea în public de acuzaţii mincinoase privindu-l pe celălalt partener; sau calomnierea. Cercetările sociologice efectuate arată că persoanele LGBT sunt şantajate în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite ori în schimbul obţinerii altor tipuri de foloase injuste. Violenţa este însă cel mai des întâlnit fenomen, iar ameninţările la adresa partenerului afectează grav securitatea emoţională a victimei, determinând adesea depresia sau intenţia de sinucidere. În momentul în care se aduc ameninţări la adresa partenerului unei persoane LGBT, aceasta nu poate urma nici o procedură legală de prevenire a producerii faptei şi nu capătă nici protecţie în faţa ameninţărilor sau a şantajelor viitoare. Din moment ce parteneriatul dintre persoanele de acelaşi sex nu este recunoscut juridic, rezultă că, în momentul ameninţării partenerului, respectiva persoană nu poate invoca în apărarea sa textul legii penale.
În cazul ultrajului, art. 323 alin. 4, este vorba despre aceeaşi situaţie.
Codul penal, art. 292 alin. 2, arată că “nedenunţarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte”. O prevedere similară este la art. 338 alin. 3. Art. 267 alin. 2 spune de asemenea că “tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte”. Art. 357 alin. 2 având la rându-i o prevedere identică.
În aceste cazuri, legiuitorul recunoaşte faptul că relaţia afectivă dintre două persoane împiedică martorul să-şi denunţe propriul partener, însă persoanele gay nu primesc această recunoaştere.
Codul de procedură penală, republicat, art. 80, cu privire la ascultarea ca martori în procese a soţului şi a rudelor apropiate, stipulează că “soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.”
Codul de procedură civilă, art. 189, statuează imperativ că “nu pot fi ascultaţi ca martori” rudele şi “soţul, chiar despărţit”.
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, apără membrii de familie de abuzuri sau violenţe manifestate în cadrul familial. Fiecare dintre soţi capătă protecţie legală faţă de “orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva unui alt membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material” (art. 2 alin. 1).
Codul penal, art. 185 alin. 5, prevede că în cazul lovirii sau al actelor de violenţă acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu atunci când faptele sunt săvârşite asupra unui membru de familie. Art. 186 alin. 3 stipulează acelaşi lucru în cazul vătămării corporale.
Legile speciale din România garantează diferite alte drepturi în legătură cu domeniul muncii. Următoarele prevederi legale sunt date aici cu titlu de exemplu. Se asigură persoanelor care se află în funcţii publice dreptul la modificarea raportului de serviciu în interesul persoanei şi a familiei acesteia prin suspendare şi transfer. Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public îşi însoţeşte soţul în străinătate pentru efectuarea de către acesta a unui tratament medical [1]. Suspendarea raportului de serviciu asigură păstrarea postului şi îi permite funcţionarului să îşi îngrijească partenerul bolnav. Transferul la cererea funcţionarului public poate avea loc având în vedere interesele personale legitime ale acestuia, cum ar fi apropierea de familie şi de soţ sau urmarea soţului transferat într-o altă localitate. De asemenea, se acorda dreptul de refuz din motive familiale în cazul detaşării [2], al transferului sau al mutării cu serviciul în altă localitate [3].
Legea dă dreptul persoanelor care ocupă funcţii de expunere socială să li se asigure măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror altor fapte care îi pun în pericol pe ei sau familiile lor [4]. Acesta este cazul magistraţilor, dar şi al altor categorii de salariaţi.
[1] Legea 188/1999 republicată, art. 94, alin. 1, lit. g.
[2] Legea 188/1999 republicată, art. 89, alin. 3, lit. e, f.
[3] Legea 188/1999 republicată, art. 91, alin. 6.
[4] Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, art. 76, alin. 1.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu