Drepturile patrimoniale ale căsătoriei

Iată în cele ce urmează drepturile patrimoniale care decurg de la contractul civil de căsătorie şi de la care persoanele gay sunt oprite să le exercite:

           Codul familiei, art. 2, garantează şi obligă părţile “să-şi acorde unul altuia sprijin [...] material”.

            Codul familiei, art 41 alin. 1, prevede că “soţii îşi datorează întreţinere”. La alin. 2 al aceluiaşi articol se stabileşte că în cazul pronunţării divorţului, “soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei”. Aceasta este o garanţie legală de care numai partenerii înregistraţi juridic se pot bucura. Tot art. 41 alin. 2 mai precizează: “[soţul] are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria”.

            Codul penal, art. 228 alin. 1, reglementează abandonul de familie şi arată că “săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege; c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.”

            Codul familiei, art. 30, stipulează că “bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.” În lege se mai precizează: “calitatea de bun comun nu trebuie dovedită” (art.30, alin. 3). De aici derivă dreptul la moştenirea bunurilor comune a soţului supravieţuitor şi vocaţia la moştenire. Partenerii de acelaşi sex au în fapt proprietatea comună a bunurilor; folosesc şi administrează bunurile comune împreună (art. 35 alin. 1). Dar fără recunoaşterea juridică a legăturii lor, după moartea unuia din parteneri, partea rămasă este exclusă de la moştenire.
            În caz de despărţire, partenerii a căror uniune nu primeşte recunoaştere legală nu pot invoca nici art. 36 alin. 1: “La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotârî instanţa judecătorească.”

            Codul familiei, art. 33 alin. 1, garantează proprietatea comună prin statuarea faptului că “bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi”.

            Codul familiei, art. 32: “soţii răspund cu bunurile comune pentru: b) obligaţiile ce au contractat împreună; c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.”

            Codul civil, art. 652, 679 - 683, se stabileşte dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor. Conform Codului civil şi conform Legii 319 / 1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, soţul supravieţuitor are vocaţie şi este chemat la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. Aceeaşi lege, prin art. 4, garantează soţului supravieţuitor şi îi dă dreptul de a abita în casa cuprinsă în succesiune cel puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a partenerului, în situaţia în care supravieţuitorul nu are o altă locuinţă proprie.

            Codul muncii, art. 147 alin. 1, garantează salariatului că în cazul unor evenimente familiale deosebite, acesta are dreptul la zile libere plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă. Dacă partenerul suferă un accident sau se îmbolnăşeşte, acest text de lege nu poate fi invocat decât sub condiţia existenţei unui act juridic de recunoaştere a parteneriatului.

            Codul muncii, art. 146 alin. 2, stipulează că angajatorul poate rechema un salariat din concediul său de odihnă, în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente, dar într-o asemenea situaţie “angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă”. Legiuitorul prevede situaţia că la momentul rechemării de urgenţă a salariatului, acesta se poate afla oriunde în ţară sau în orice parte a lumii, alături de partenerul sau familia sa. Este firesc ca angajatorul să suporte costurile anulării vacanţei achitate, a biletelor de tren sau avion achiziţionate şi costul deplasării familiei înapoi spre casă. Conform legii, numai partenerii a căror legătură este oficializată primesc acest drept la despăgubire.

            Codul muncii, art. 162 alin. 2, prevede: “în caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine, soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor acestuia.”

            Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare stipulează prin art. 208 alin.1 că “asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii”, iar la alin. 2 se precizează că “obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt: a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, [şi] b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu”. Cu privire la soţul asiguratului, la art. 213 alin.1, lit. b este prevăzut că soţul fără venituri proprii şi aflat în întreţinerea persoanei asigurate beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei. Şi în acest caz partenerii gay sunt excluşi de la lege. Se produce astfel inclusiv o îngrădire a dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzut de art. 34 din Constituţia României, în condiţii de egalitate, coroborarea făcându-se cu art. 16 alin. 1 din legea fundamentală.

            Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare precizează că persoanele fizice pot beneficia de credite ipotecare în condiţiile legii (art. 7), pentru o perioadă de minimum 10 ani (art. 2), în conformitate cu Normele Metodologice elaborate de Banca Naţională a României şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru această lege (art. 34). În cadrul Normelor Metodologice se precizeză că pentru a obţine un credit ipotecar, persoana fizică trebuie să depună la instituţia financiară autorizată documente privind bonitatea sa (N.M. nr. 3/2000 emise de B.N.R şi de C.N.V.M., art. 8 lit. a). Astfel, instituţia face “o analiză comparativă între veniturile solicitantului, inclusiv ale membrilor familiei sale, şi angajamentele de plată asumate.” La evaluarea bonităţii solicitantului se are în vedere ca ratele de credit şi de dobândă să reprezinte “cel mult 50% din veniturile nete ale solicitantului şi familiei sale”. În mod evident, partenerii de acelaşi sex nu pot contracta un credit ipotecar şi, în consecinţă, sunt puşi în situaţia de a nu putea să-şi cumpere niciodată o casă de-a lungul întregii lor vieţi, în situaţia în care ar avea venitul mediu al unei familii din România.

            Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare prevede la art. 1 că “familiile [...] au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială”. “Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar” (art. 1 alin. 2). “Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale” (art. 1 alin. 3). Art. 22 alin. 1 arată că pentru perioada sezonului rece familia primeşte un ajutor pentru încălzirea locuinţei.

            Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu modificările şi completările ulterioare menţionează că “dreptul la asigurări sociale este garantat de stat” şi se exercită prin “sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale” (art. 1) care are la bază, între altele, principiul egalităţii prin care este asigurat tratamentul nediscriminatoriu privind drepturile şi obligaţiile, principiul solidarităţii sociale şi principiul obligativităţii, care afirmă că drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor (art. 2).
            Drepturile soţului supravieţuitor la pensia de urmaş sunt reglementate de articolele 65 - 75 din lege. Art. 65 stipulează astfel: “Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.” Art. 67: “Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaşi pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare [...]”.  Art. 68 alin. 1: “Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II [...]” Art. 68 alin. 2: “Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie [...]” Cu privire la pensia de urmaş, există şi acte normative speciale care reglementează drepturile soţului supravieţuitor.
            Ajutorul de deces este reglementat de art 126 - 128. Art. 126, alin 1 prevede că în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, soţul poate beneficia de ajutor de deces în situaţia în care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. Art. 127 alin. 1 menţionează: “Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreţinerea sa şi care nu are un drept propriu de asigurări sociale.” Soţul este considerat membru de familie (art. 127 alin. 2 lit a). Şi în acest caz există legi speciale şi acte normative care reglementează drepturile implicate.

            Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor cu modificările şi completările ulterioare statuează la art. 1, modificat de legea 255/2007, că: “Soţul supravieţuitor al unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar, după caz, în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori beneficiază, la cerere, în condiţiile prezentei legi, de un ajutor lunar.”