O istorie a suferintelor...

Istoria persoanelor gay este una tristă şi încărcată de suferinţă. Sute de ani homosexualii au fost obiectul permanent al blamului public. Aproape de două mii de ani hărţuirea lesbienelor şi a bărbaţilor gay este o trăsătură constantă a culturii europene, vest-asiatice şi, mai târziu, nord-americane. Din timp în timp sentimentele de ură având drept criteriu orientarea sexuală revin, sunt stimulate şi folosite ca instrument de manipulare. Alături de evrei, homosexualii au fost grupul cel mai atacat de radicali şi de populaţia intrată în vâltoarea manipulării şi a iraţionalului. Mulţimea a avut întotdeauna nevoie de un ţap ispăşitor şi care ţap ispăşitor este mai bun decât cel fără apărare? În general, cu cât un grup social este mai puţin numeros, cu atât el devine mai ciudat pentru ceilalţi, este etichetat ca atipic, apoi ca anormal, iar în final se ajunge să se creadă despre el că este cauza tuturor lucrurilor inexplicabile şi a nenorocirilor. În trecut homosexualii şi evreii porneau cutremure, homosexualii şi evreii aduceau calamităţile naturale, homosexualii şi evreii cauzau seceta şi foametea. Pentru că identitatea grupului lor social era neclară şi pentru că mulţimea le atribuia caracteristici sociale cu totul aberante, persoanele gay au avut de pătimit sute de ani. Până în a doua jumătate a secolului trecut, pentru gay şi lesbiene singura certitudine şi singurul fenomen constant din istorie a fost crima şi, uneori, genocidul.

În Evul Mediu, când homofobia şi radicalismul religios ajunseseră la unul dintre punctele lor critice, homosexualii erau prinşi, duşi în piaţa publică şi arşi pe rug în faţa mulţimii căzute în genunchi rostind blesteme şi rugăciuni. De la această practică, în limba engleză, a rămas până astăzi termenul jignitor “faggots”, care iniţial definea bucăţile de lemn care erau aduse pentru construirea rugului pe care urma să aibă loc arderea. Astăzi termenul este folosit în mod depreciativ, în locul cuvântului “gay” sau “homosexual”. Traducerea în limba română se face prin constructul lingvistic “poponar”, care este un termen de jargon şi care la rândul lui vorbeşte prin el însuşi despre condiţia socială a inventatorilor şi utilizatorilor lui.

Când nu erau arşi de vii, erau bătuţi şi scuipaţi, erau alungaţi din comunitate, erau transformaţi în sclavi, erau aruncaţi ca hrană la crocodili. Perioada 1933 - 1945 a fost vremea unui alt delir al Europei, când peste 6.000.000 de oameni au fost masacraţi pe altarul ideilor criminale. Homosexualii au fost vizaţi şi de această dată. Naziştii au inventat pentru ei triunghiul roz cu care i-au însemnat, după care i-au ucis alături de evrei şi de persoanele cu dizabilităţi. I-au gazat, i-au mitraliat sau i-au ars de vii. Cercetătorii istorici au găsit documentele de arhivă care arată că cele mai multe persoane de orientare homosexuală au fost ucise în lagărul Buchenwald, dar crimele nu au avut loc numai aici, ci pe întreg teritoriul Europei. Numărul persoanelor masacrate între 1933 şi 1945 pe criteriul orientării sexuale este apreciat a fi undeva între 5.000 şi 15.000. După ce ororile războiului au luat sfârşit, triunghiul roz a devenit parte a culturii gay. În anii ’80, ca urmare a devastatoarei maladii SIDA care a terifiat comunitatea gay din America, triunghiul roz a devenit simbolul vindecării şi al luptei pentru vindecare. Îngroziţi de faptul că guvernul întârzia să ia măsuri pentru oprirea răspândirii afecţiunii şi pentru că refuza să acorde fonduri suficiente cercetărilor medicale, sute de mii de lesbiene şi gay a ieşit pe străzi militând împotriva politicii guvernului american de exterminare tacită a populaţiilor de homosexuali. Iniţial se crezuse că SIDA afectează în principal persoanele de orientare homosexuală. Acest lucru s-a dovedit a fi fals, iar guvernul a devenit cooperant şi a dispus de îndată începerea cercetărilor în domeniu.

După experienţa nazistă, în Europa a urmat experienţa comunistă, iar în America cea McCarthy-anistă. În timp ce comuniştii îi vânau pe capitalişti şi pe homosexuali, McCarthy-anismul îi vâna pe comunişti şi pe homosexuali. Atât în Europa comunistă, cât şi în America democratică homosexualii înfundau puşcăriile pur şi simplu pentru că prin faptul naşterii lor încălcau legea. De-a lungul deceniilor care au urmat, în Statele Unite lupta pentru drepturile civile a însemnat o cale de eliberare atât pentru populaţia afro-americană, cât şi pentru comunitatea lesbienelor, a gay-lor şi a transgenderilor, iar cu timpul cultura americană a început să accepte diversitatea cetăţenilor naţiunii.

Astăzi, în Europa fost comunistă, lupta pentru drepturile civile ale persoanelor gay este abia la început. În unele state acceptarea este mai rapidă, iar oamenii dau dovadă de toleranţă şi capacitate de înţelegere, în timp ce în alte state cum sunt Rusia, Polonia şi România aversiunea faţă de această minoritate este cât se poate de vizibilă.

Istoria homosexualilor este o istorie a suferinţelor şi totodată a speranţelor renăscute neîncetat şi reinventate din nimic, pentru a face viaţa posibilă. Lacrimile şi vânătăile sunt acoperite cu pudră şi sclipici, iar chipurile persoanelor gay răpuse de lovituri şi de ură încep iar să zâmbească şi să dea glas cântecelor lor calde, care le alină suferinţele. Istoria homosexualităţii este o permanentă legănare între durere şi speranţă.