Duminică, 20 septembrie 2009, a avut loc la Los Angeles cea de-a 61-a gală a Premiilor Emmy. Gazda ceremoniei a fost actorul Neil Patrick Harris care în 2006 şi-a făcut coming out-ul, declarând public faptul că este gay.
Între câştigătorii premiilor din acest an s-a numărat şi regizoarea Dearbhla Walsh, distinsă cu Premiul de regie pentru miniserie TV, film sau serial dramatic. Producţia TV care i-a adus statueta Emmy este miniseria “Little Dorrit”, ecranizare a romanului lui Charles Dickens, pentru PBS/BBC. În momentul discursului de acceptare a premiului, Dearbhla Walsh a spus: “Astă seară vom fi trei în pat”, arătând că statueta va sta alături de ea şi de partenera ei de viaţă, pe care camerele de televiziune au reperat-o în sală.
Printre producţiile de televiziune premiate se numără “Little Dorrit”, având cele mai numeroase distincţii, ”Grey Gardens”, “30 Rock”, “American Idol” şi “United States of Tara”.
Sursa: The Advocate
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu