Tinerii si homosexualitatea

Argumentul principal care este adus întotdeauna împotriva recunoaşterii drepturilor comunităţii gay este cel cu privire la securitatea tinerilor. “Homosexualitatea este un pericol; este asemenea unei epidemii, care s-ar putea întinde asupra tinerilor în formare!” În paralel cu această afirmaţie pot fi invocate şi rememorate imaginile de la marşurile comunităţii gay din România din ultimii trei-patru ani. De fiecare dată, la aceste manifestaţii au existat două tabere: pe de o parte homosexualii şi transgenderii coloraţi care dădeau zor să ajungă cât mai repede dintr-un loc în altul al Bucureştiului, iar pe de altă parte rezistenţa heterosexuală, care, în afara câtorva capete rase cu zvastici în piept, era compusă în majoritate din tineri adolescenţi înarmaţi cu pietre şi cu petarde. Sunt oare aceşti tineri în pericol să fie contaminaţi cu virusul homosexualităţii?

În general, orientarea sexuală nu este o deprindere, ci o condiţie existenţială. Cercetărorii susţin de ani de zile, fără să fie băgaţi în seamă aproape de nimeni, că homosexualitatea are cauze genetice, respectiv prenatale. Aşa cum persoanele gay nu pot deveni heterosexuali pentru a scăpa de stigmatul social, deşi şi-ar dori asta, nici persoanele heterosexuale, născute cu zestrea genetică a heterosexualităţii, nu pot deveni gay orice ar face. Orientarea sexuală nu depinde de a auzi sau de şti despre existenţa altor persoane gay, ci de factori bio-chimici clar determinaţi. Dacă priveşti un gay sau dacă îi vorbeşti şi te comporţi cu el firesc, aşa cum ar trebui să te comporţi cu oricare altă fiinţă umană, nu te contaminezi cu homosexualitate!

Argumentul cu privire la securitatea dezvoltării tinerilor este bazat pe o lipsă totală a dorinţei de înţelegere. Este un fals argument, specific homofob, care are menirea de a opri orice analiză raţională. Este argumentul suprem şi suficient pentru condamnarea homosexualităţii şi pentru oprimarea homosexualilor. Această invocare este folosită asemenea unui scut împotriva realităţii şi împotriva tentativelor de analiză neînfierbântată.

Homosexualitate este o condiţie dobândită prenatal. Dacă un tânăr nu are o predispoziţie prenatală pentru a deveni homosexual şi el totuşi devine, asta înseamnă că în trecut a fost victima unui atac de pedofilie; înseamnă că asupra lui s-a exercitat un abuz sexual. Iar pedofilii provin, în marea lor majoritate, din rândul heterosexualilor, lucru explicabil prin procentul persoanelor heterosexuale care acoperă 90% din totalul populaţiei. E trist cum o societate abuzează de proprii copii, ca apoi să lovească din nou în ei din cauza orientării lor sexuale.

În 1989, Guvernul American făcea public un raport cu privire la sinuciderile în rândul tinerilor. Prin acel raport erau dezvăluite informaţii alarmante legate de repercursiunile constrângerilor sociale asupra tinerilor LGBT. Psihologii, psihiatrii, sociologii şi cercetătorii americani angajaţi în elaborarea studiului sau citaţi au demonstrat cu dovezi faptul că tinerii LGBT sunt grupul social cel mai predispus către depresie, tentativă de sinucidere şi sinucidere finalizată.

A obliga un tânăr înspre o anumită orientare sexuală, a-i impune heterosexualitatea ca pe o cale unică şi obligatorie în viaţă, a-l silui emoţional să adopte un anumit comportament social care-i este străin are un impact devastator asupra lui. Heterosexualitatea obligatorie este o crimă. Prin cultivarea acestui model cultural, de constrângere asupra identităţii personale, securitatea şi siguranţa tinerilor sunt grav afectate. Societatea atentează la integritatea lor şi la dezvoltarea lor psihologică obligându-i la o altă identitate decât cea conformă cu natura şi condiţia lor existenţială. E ca şi când ai aduna un braţ de trandafiri aflaţi în stare naturală şi i-ai pulveriza cu acid ca să le schimbi culoarea.

Ca urmare a condamnărilor sociale şi a hărţuirilor neîncetate, tinerii gay suferă de-a lungul întregii lor adolescenţe. Umiliţi şi bătuţi în liceu, pentru cine sunt, scuipaţi în plină stradă de colegii de clasă sau de şcoală, supuşi blamului public şi nevoiţi să suporte desolidarizarea şi respingerea socială - aşa arată viaţa adolescenţilor gay. Sunt şi cazuri de amorţire a suferinţelor, când unii îşi construiesc pe cât pot mai bine o mască a heterosexualităţii şi reuşesc să treacă neidentificaţi. Dar stresul la care sunt supuşi, dubla identitate şi permanenta spaimă de a nu fi descoperiţi le face şi acestora viaţa un chin. Există o presiune continuă exercitată de ceilalţi prin cererea neîncetată de “dovezi de bărbăţie” - în cazul tinerilor de sex masculin; există permanente aşteptări de dovedire a heterosexualităţii şi de aliniere comportamentală. Un tânăr gay nu are voie să aibă legături afective, nu are voie să fie artas sexual de o altă persoană , nu are voie să aibă preferinţe artistice, nu are voie să se îmbrace conform propriei decizii, nu are voie să aibă preferinţe sportive personale, nu are voie să aibă gesturi proprii - cu excepţia cazurilor în care toate acestea sunt conforme standardelor existenţiale şi dacă sunt catalogate ca tipic heterosexuale. Tânărul homosexual nu are voie să existe decât purtând în permanenţă masca heterosexualităţii.

Când vine vorba despre securitate socială, în fapt, securitatea tinerilor gay este de departe cea mai fragilă. Psihologii şi psihiatrii apreciază că fiecare tânăr gay, fie că este vorba despre băieţi sau fete, este predispus de două până la şase ori mai mult să comită o tentativă de sinucidere decât un tânăr heterosexual. Deşi procentul persoanelor gay este apreciat a fi între 5 şi 10% din totalul tinerilor, din rândul acestora vine un procent de 30% din numărul anual al sinuciderilor finalizate. Faţă de pericolele şi opresiunea socială de care se lovesc lesbienele şi bărbaţii gay maturi, tinerii se confruntă şi cu posibilitatea de respingere şi alungarea din familia de care depind financiar, emoţional şi legal. Având foarte puţine persoane care să le dea un sfat, nefăcând parte dintr-un grup de prieteni la care să găsească sprijin şi înţelegere, nu au posibilitatea să vorbească nimănui despre problemele şi suferinţa lor. Tinerii gay sunt lipsiţi de afecţiune şi obligaţi la interiorizare permanentă; devin izolaţi şi depresivi. Respingerea constantă din partea celorlalţi, neacceptarea şi intoleranţa sunt dezastruoase. La sfârşitul anilor ’80, pe prima pagină a presei americane a apărut declaraţia unui tată al cărui fiu s-a sinucis ca urmare a persecuţiilor la care fusese supus din cauza orientării lui sexuale: “De-a lungul anilor, noi, ca societate, nu am făcut decât să îi ucidem pe aceşti copii încetul cu încetul. Prin sinuciderea lor, ei nu fac altceva decât să termine ceea ce noi am început.”

Cu cât intoleranţa şi lipsa de acceptare cresc, cu atât rata sinuciderilor şi a depresiilor cauzatoare de sinucideri se măreşte. Problema dramatică a adolescenţilor nu este orientarea sexuală în sine, ci persecutarea socială la care sunt supuşi. Tinerii gay care sunt repudiaţi îşi pierd încrederea de sine, se înstrăinează de colegi şi de familie, devin depresivi şi, nu de puţine ori, ajung să consume droguri, văzând în asta singura cale de refugiu din faţa urii revărsate asupra lor şi pe care ei înşişi şi-o poartă.

Argumentul că homosexualitatea trebuie reprimată şi stârpită pentru a-i proteja pe tineri este un argument mincinos şi criminal, menit tocmai să ascundă realitatea şi să ţină mii de suflete în suferinţă, în lacrimi şi în disperare. Adolescenţii, pentru care capetele înfierbântate cer stârpirea homosexualităţii, ajung să se sinucidă, fiindu-le frică de ei înşişi şi de ceilalţi. Societatea are grijă să-şi ucidă astfel proprii copii, cu ură nestăpânită şi motivată moral, ascunzându-se în spatele celei mai cinice şi mizerabile justificări: vă ucidem ca să vă protejăm!